Nici un gen gramatical. Cu toate că nişte cuvinte au forme alternative care sunt ca cuvinte cu un gen gramatical în limbile romanice, acestea sunt facultative, şi sunt permise ca să vorbitorii limbii romanice poată folosi forme obişnuite.

Nici o conjugare personală verbelor. Verbul nu se schimă în funcţie persoanei sau numărului. Numai se schimbă în funcţie timpului (prezentul, preteritul, perfectul, etc.).

Articolul hotărât singular este el (alternativ, dvs. puteţi folosi la, fără o diferenţă sensului). Articolul hotărât plural este los (alternativ, dvs. puteţi folosi las fără o diferenţă sensului). Unicele contractie scrise sunt del şi al, care sunt contractie facultative în loc de de el şi a el. în pronunţare, însă nu în scriere, articolele el şi la pot pierde vocalele lor când ele sunt urmate de cuvânt care începe în vocală. De exemplu, dvs. puteţi pronunţa la isla ca lisla, şi dvs. puteţi pronunţa el ome ca lome. Articolul nehotărât singular este un (alternativ, dvs. puteţi folosi una fără o diferenţă sensului).

Pentru a face plural un substantiv sau un adjectiv, dacă se termină în vocală, adăugaţi -s. Dacă se termină în consoană sau în semivocală, adăugaţi -es. Exemple: el soldado valente, los soldados valentes; una madre bona, madres bonas; el rei, los reies; multas personas intelijentes fase el error de creder ce eles es stu'pidas, i eles gania confidensa en lora intelijensa solamente depo'is multa esperiensa en la vida; un punto interesante; ocurrensas improbables; la asersion es incredible; los puntos es interesantes.

Adjectivul se face plural în acord cu substantiv. Facultativ, şi fără o diferenţă sensului, adjectivele (şi adjectivele care se foloseşte ca substantive) care se termină în -o (şi pluralul -os) pot schimba -o în -a (şi pluralul -as). Aceasta este facultativă, şi nu sugeră nici o schimbare genului gramatical. (Aceasta este permisă ca să vorbitorii limbii romanice poată folosi forme obişnuite.) Adjectivele vin după substantivele. Articolele (-ul, o), numerele (patru, treia, mulţi), posesivele (meu, noastră), şi demonstrativele (acest, acelea) vin înainte de substantivele.

Dvs. derivaţi cele mai multe adverbe cu adjective când adaugă -mente la terminaţia adjectivului. Dacă adjectivul se termină în -o, dvs. trebuie schimba aceasta în -a. Nişte adverbe comune au o formă unică, care nu vine dintr-un adjectiv. Exemple: ra'pido, rapidamente; suave, suavemente; nasional, nasionalmente; bono ("bun"), bien ("bine").

Adjectivele şi adverbele comparative sunt exprimate cu mas ("mai"). Adjectivele şi adverbele superlative sunt exprimate cu el mas ("cel mai") sau cu sufixul -i'sim-. Mai puţin este exprimat cu menos, şi cel mai puţin cu el menos. Exemple: interesante, mas interesante, el mas interesante, interesanti'sime; madres bonas, madres mas bonas, las madres mas bonas, las madres boni'simas; frecuentemente, menos frecuentemente, el menos frecuentemente. Cualce lingua es tanto interesante como todas las otras linguas. Todas las linguas es igualmente interesantes. Nustra grama'tica es mas breve ce nustro dicsionario. Entre suos amigos, eli es el mas interesante. Eles es tuos amigos boni'simos. Marte es un planeta bastante grande, ma la terra es mas grande. La terra es tamben mas grande ce Mercurio. El planeta Urano es multo mas grande ce Marte ma menos grande ce Ju'piter. El planeta Venus es cuasi tanto grande como la terra.

Pronumele personale au două forme diferite, în afară de nus ("noi" sau "ne") şi vos ("voi" sau "vă"). Se foloseşte forma întâi pentru nominativ, şi forma doua pentru nenominativ, e.g. complemente. Un pronume nominativ vine înainte de verbul, dar el pot veni după verbul în întrebările directe. Pronumele complementului întotdeauna pot veni după verbul. Un pronume complementului direct şi poate veni direct înainte de verbul, dacă verbul nu este un infinitiv, un participiu, sau un imperativ. Facultativ, pe poate veni înainte de substantiv complementului direct sau un pronume complementului direct dacă poate fi greu a face deosebire între subiectul şi complementul direct. Prepoziţia a vine înainte de pronumele complementului indirect şi substantivele complementului indirect. Când se zice ceva sau scrie ceva unei persoani, persoana este complementul indirect, e.g. Eli interrogo' a me si io fuma; io disio' a li ce no. (El m-întrebă dacă eu fum; eu îi zicei că eu nu fum.) Se foloseşte un pronume reflexiv cu verb tranzitiv când subiectul şi este complementul, e.g. a se îmbrăca.